|
|
Decizia Curţii Constituţionale nr. 661/2007
Monitorul Oficial nr. 525 din 2 august 2007
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
DECIZIA Nr. 661
din 4 iulie 2007
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96, art.
97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Ioan Vida – preşedinte
Nicolae Cochinescu – judecător
Aspazia Cojocaru – judecător
Kozsokár Gábor – judecător
Petre Ninosu – judecător
Ion Predescu – judecător
Şerban Viorel Stănoiu – judecător
Antonia Constantin – procuror
Marieta Safta – magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 96, 97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Luis
Vicenţiu Lazarus în Dosarul nr. 2.318/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1
Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 28 iunie 2007 şi au fost
consemnate în încheierea de la acea dată, când, în urma deliberărilor, Curtea a
dispus amânarea pronunţării pentru data de 4 iulie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 13 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.318/299/2007,
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96, art. 97 şi art. 102 alin. (3)
lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, excepţie ridicată de Luis Vicenţiu Lazarus în dosarul
menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că
instituirea unui regim sancţionator contravenţional, cu consecinţa posibilităţii
aplicării, în mod cumulativ, de sancţiuni constând în puncte de amendă,
suspendarea exercitării dreptului de a conduce, puncte de penalizare şi măsuri
tehnico-administrative, constituie o restrângere excesivă a unor drepturi, în
situaţii care nu se încadrează în cele anume prevăzute de art. 53 alin. (1) din
Constituţie. În plus, cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică, reprezentantul
autorului excepţiei a mai arătat că, deşi art. 113 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 prevede că permisul de conducere se restituie la
sfârşitul perioadei de suspendare, Regulamentul de aplicare a ordonanţei impune
susţinerea unui test pentru redobândirea acestui permis. În acest fel, în
contradicţie cu principiile Constituţiei, se instituie o procedură
jurisdicţională la latitudinea unui organ administrativ, cu consecinţa aplicării
discreţionare a legii de către acesta.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că „este dreptul legitim al
legiuitorului de a reglementa regimul considerat adecvat pentru sancţionarea
contravenţiilor care sunt săvârşite în urma încălcării normelor de circulaţie
rutieră.”
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În
opinia Guvernului, textele de lege criticate nu restrâng drepturi
constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun
în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată. Se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 96,
97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 49/2006, lege publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, ordonanţa fiind republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu
modificările şi completările ulterioare.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
– Art. 96: „(1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop
înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte
interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi
sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.
(2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele:
a) aplicarea punctelor de penalizare;
b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;
c) confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în
prezenta ordonanţă de urgenţă ori folosite în acest scop;
d) imobilizarea vehiculului;
e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în
cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4);
f) abrogat.
(3) Pentru încălcarea unor norme la regimul circulaţiei, pe lângă sancţiunea
principală sau, după caz, una dintre sancţiunile contravenţionale complementare
prevăzute la alin. (2) lit. c), d) şi f), în cazurile prevăzute la art. 108 alin.
(1) se aplică şi un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.
(4) În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitării
dreptului de a conduce se dispune de către şeful poliţiei rutiere din judeţul
sau municipiul Bucureşti care îl are în evidenţă pe titularul permisului de
conducere.
(5) Confiscarea se dispune de către poliţia rutieră prin procesul-verbal de
constatare a contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii amenzii.
(6) Sunt supuse confiscării:
a) mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore deţinute, montate şi
folosite pe alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2) şi (3);
b) dispozitivele care perturbă funcţionarea mijloacelor tehnice de supraveghere
a traficului;
c) plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu corespund
standardelor în vigoare şi care sunt montate pe vehicule;
d) vehiculele cu tracţiune animală, când circulă pe drumurile publice pe care le
este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autorităţile
publice locale.
(7) Imobilizarea unui vehicul constă în scoaterea acestuia în afara părţii
carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, şi punerea
lui în imposibilitate de mişcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a
altor mijloace de blocare.
(8) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier, ca urmare a
săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre faptele prevăzute la
art. 117 alin. (1).”;
– Art. 97: „(1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă,
poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative:
a) reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare
ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;
b) retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau
înregistrare ori a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
c) anularea permisului de conducere;
d) ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.
(2) Reţinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau
de înregistrare se face de către poliţistul rutier, de regulă odată cu
constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără
drept de circulaţie.
(3) Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a
conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform
dispoziţiilor art. 96 alin. (2) lit. b).
(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră dacă
titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile
publice de către o unitate de asistenţă medicală autorizată.
(5) Anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră pe a
cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114.
(6) Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabileşte prin
regulament.”;
– Art. 102 alin. (3) lit. e): „(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu
amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii
complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă
de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a
următoarelor fapte:
[_] e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de
drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus,
constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate
metrologic.”
Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art.
15 – „Universalitatea” şi ale art. 53 – „Restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi”.
În motivarea excepţiei, astfel cum a fost ridicată aceasta în faţa Judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti, se susţine, în esenţă, că regimul sancţionator instituit
prin textele de lege criticate determină „o restrângere excesivă a unor drepturi”,
în contradicţie cu prevederile constituţionale mai sus menţionate.
Examinând textele de lege criticate, în raport de dispoziţiile constituţionale
invocate în motivarea excepţiei, Curtea constată că, în ceea ce priveşte art. 96
alin. (6) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, criticile
formulate sunt întemeiate.
Curtea reţine în acest sens, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară în materie
(de exemplu, Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, şi Decizia nr. 44 din 27
ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din
23 februarie 2005), că stabilirea unor reguli referitoare la circulaţia pe
drumurile publice, inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea permisului de
conducere, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule,
are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002, „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe
drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a
sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public,
protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a
proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului”. Aşa fiind, reglementarea
unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea acestor reguli este deplin
justificată, din perspectiva interesului general ocrotit. Ca urmare, Curtea
constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 96 alin. (1)–(6) lit. a)–c)
şi alin. (7) şi (8), art. 97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată, considerentele care au fundamentat jurisprudenţa mai sus arătată
menţinându-şi valabilitatea şi în prezenta cauză.
Curtea reţine însă că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, respectarea
acesteia este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu îşi poate exercita
competenţa de stabilire a caracterului contravenţional al unor fapte contrare
ordinii publice, drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor decât cu
respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie. Ca urmare,
legiuitorul trebuie să se asigure că prin regulile şi sancţiunile astfel
instituite nu sunt încălcate drepturile fundamentale ale cetăţenilor, de care
aceştia beneficiază potrivit principiului universalităţii, consacrat de art. 15
alin. (1) din Constituţie. De asemenea, în situaţia restrângerii exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi, justificată de imperativul apărării
valorilor mai sus menţionate, măsura adoptată trebuie să respecte condiţiile
expres prevăzute de art. 53 alin. (2) teza a doua din Legea fundamentală,
respectiv: „să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie
aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului
sau a libertăţii.”
Curtea constată că, dintre textele de lege criticate, art. 96 alin. (6) lit. d)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia „Sunt supuse
confiscării: [_] d) vehiculele cu tracţiune animală, când circulă pe drumurile
publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite
de autorităţile publice locale”, nu respectă principiile constituţionale mai sus
enunţate. Astfel, măsura confiscării vehiculelor cu tracţiune animală în cazul
încălcării unor reguli privind circulaţia pe drumurile publice este excesivă,
fiind într-o vădită disproporţie cu scopul urmărit de legiuitor la instituirea
acesteia. De asemenea, această măsură aduce atingere înseşi existenţei dreptului
de proprietate, întrucât determină o privare a proprietarului de bunul său,
legal dobândit, ceea ce este în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 44 alin.
(8) din Constituţie, potrivit căruia „Averea dobândită licit nu poate fi
confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă”.
Curtea reţine în acest sens că scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002, astfel cum este acesta circumstanţiat încă din primul articol al
ordonanţei, poate fi atins prin utilizarea altor mijloace, care să nu pună în
discuţie existenţa unor drepturi sau libertăţi. De exemplu, sancţiunea
contravenţională a amenzii poate fi individualizată prin utilizarea criteriilor
prevăzute de art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, potrivit căruia „sancţiunea se aplică în
limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul
de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care
a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de
scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, astfel
încât să asigure respectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice
şi de către proprietarii sau deţinătorii de vehicule cu tracţiune animală.
În consecinţă, Curtea Constituţională constată că art. 96 alin. (6) lit. d) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 contravine prevederilor
constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei, ale art.
44 alin. (8) care interzice confiscarea averii licit dobândite şi ale art. 53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, astfel
încât, cu privire la acest text de lege, excepţia urmează să fie admisă.
În ceea ce priveşte invocarea, direct în faţa Curţii, cu ocazia dezbaterilor în
şedinţă publică, a motivului de neconstituţionalitate referitor la existenţa
unei neconcordanţe între prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de aplicare a acesteia, Curtea
constată că nu a fost legal sesizată, deoarece nici în cererea prin care s-a
ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei şi nici în
încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se regăsesc aceste critici.
Or, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, Curtea se pronunţă numai „asupra
excepţiilor de neconstituţionalitate [_] ridicate în faţa instanţelor
judecătoreşti sau de arbitraj comercial”. De asemenea, conform art. 29 alin. (4)
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
„Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia
s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va
cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi
va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]”. De altfel, examinarea
neconcordanţelor existente între diverse reglementări nu intră în competenţa de
soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la
care a fost sesizată.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (6)
lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, excepţie ridicată de Luis Vicenţiu Lazarus în Dosarul nr.
2.318/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că aceste
dispoziţii legale sunt neconstituţionale.
II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin.
(1)–(6) lit. a)–c) şi alin. (7) şi (8), ale art. 97 şi ale art. 102 alin. (3)
lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iulie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
|
Magistrat-asistent,
Marieta Safta |
|