|
|
|
|
|
|
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cetatenii romani pentru
a calatori in Spatiul Schengen
» Calatoriile efectuate intr-unul sau in mai multe state din spatiul
Schengen, in scopuri turistice sau de afaceri, in vederea participarii
la reuniuni stiintifice si sportive sau vizitarii rudelor nu trebuie sa
depaseasca 90 de zile pe parcursul unui semestru - luandu-se in calcul
prima intrare in spatiul Schengen. Depasirea cu o singura zi a perioadei
mentionate reprezinta sedere ilegala si, in mod automat, la iesirea din
spatiul respectiv, datele personale din pasapoartele celor in cauza sunt
comunicate Sistemului de Informatii Schengen. Drept urmare, autoritatile
competente instituie, pentru o perioada cuprinsa intre 5 si 10 ani,
masura interzicerii intrarii in statele membre Schengen fata de
persoanele care nu au respectat regula sederii de pana la 90 de zile.
Totodata, institutiile abilitate ale statului pe teritoriul caruia s-a
inregistrat sederea ilegala informeaza autoritatile romane care,
potrivit reglementarilor in vigoare, intreprind, fata de cei vinovati,
masura retragerii pasaportului romanesc pentru o perioada de pana la 3
ani.
» Decizia interzicerii intrarii in spatiul Schengen este luata, de
asemenea, la cererea oricarui stat membru in situatia in care, pe
teritoriul sau, un cetatean roman desfasoara munca la negru - indiferent
de durata sederii. In acest sens, este necesar ca toti cetatenii romani
ce intentioneaza sa initieze activitati lucrative - inclusiv pe termen
scurt, sezonier - sa obtina inainte de a intra in spatiul Schengen vize
de munca de la ambasadele statelor respective la Bucuresti. Persoanele
aflate in vizite de scurt sejur pe teritoriul unui stat Schengen nu pot
solicita autoritatilor locale obtinerea de vize pe termen lung sau
pentru munca ori prelungirea valabilitatii unei vize obtinute anterior.
» La sosirea intr-un stat din spatiul Schengen, cetatenii romani au
obligatia sa respecte legile si reglementarile locale. In acest context,
trebuie stiut ca, desi termenul in care un cetatean strain trebuie sa se
inregistreze la politia locala difera de la un stat la altul, Conventia
de Aplicare a Acordului Schengen prevede un interval de 3 zile
lucratoare de la data intrarii.
» Statele membre Schengen solicita urmatoarele conditii de
intrare in spatiul respectiv:
- Pasaport valabil pentru inca cel putin 6 luni de la
data intrarii, cu exceptia Danemarcei, unde aceasta perioada este de
numai 3 luni;
- Persoana sa nu fie indezirabila (sa nu aiba
interdictie de intrare in vreuna din tarile membre Schengen);
- Asigurare medicala. Asigurarea medicala (de
sanatate) se refera la asigurarea de asistenta turistica prin care se
acopera riscul de asistenta oferita persoanelor aflate in dificultate in
cursul unor deplasari sau al unei absente de la domiciliu sau de la
locul resedintei permanente;
- Asigurare auto de raspundere civila (Cartea verde);
- Stare tehnica buna a autoturismului;
- Pachet de servicii turistice. In cazul in care
calatoria (individuala sau in grup) se efectueaza cu servicii platite
printr-o agentie de turism, trebuie prezentat, obligatoriu, in original,
voucherul agentiei (documentul care confirma plata si rezervarea
pachetului de servicii contractat cu agentia de turism).
» La punctele de frontiera ale granitei externe a spatiului Schengen,
autoritatile de frontiera pot dispune masura intreruperii calatoriei
persoanelor care nu au un pasaport valabil in situatia ca documentul
amintit este deteriorat sau falsificat, daca nu au suficiente mijloace
de subzistenta (o suma de bani, in EURO sau alta valuta liber
convertibila, carti de credit sau cecuri de calatorie), nu poseda
asigurare medicala sau bilet de calatorie dus-intors. Masura
intreruperii calatoriei la frontiera externa Schengen poate fi dispusa
si atunci cand autoturismul nu este asigurat sau prezinta defectiuni
tehnice ori persoana in cauza are interdictie de intrare in spatiul de
referinta.
» Tarile candidate la Uniunea Europeana - dintre care unele constituie
state de tranzit pentru cetatenii romani spre spatiul Schengen -
solicita aceleasi conditii generale.
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|